Coordonatoare Misiunea Femeii – Conferinta Transilvania Nord,
Bob Petronela
email: bobiubit@yahoo.com
a. Filozofia

Departamentul Misiunii Femeii este angajat în încurajarea, provocarea, înzestrarea şi educarea femeilor adventiste de ziua a şaptea pentru a contribui la transmiterea mesajului Evangheliei.

„Domnul are o lucrare atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Ele pot să-şi ocupe locurile în lucrarea Sa, iar El va lucra prin ele…. Ele pot realiza în familii o lucrare pe care bărbaţii nu o pot face, o lucrare care atinge viaţa interioară. Ele se pot apropia de inimile acelora la care bărbaţii nu pot ajunge. Este nevoie de lucrarea lor.” (Welfare Ministry, p. 145)

b. Declaraţia scopurilor

Scopul principal al Departamentului Misiunea Femeii este de a educa, promova şi susţine femeile în ceea ce priveşte viaţa ca ucenice ale lui Isus Hristos şi ca membre ale Bisericii Sale mondiale. Lucrând în colaborare cu alte departamente ale Bisericii, departamentul are responsabilitatea de a asigura instruirea necesară înzestrării femeilor, cu scopul înălţării lui Hristos înaintea Bisericii şi a lumii.

„…Dacă vrem, putem realiza o lucrare nobilă pentru Dumnezeu. Femeia nu-şi cunoaşte puterea… Există un scop mai înalt pentru femei, un destin mai măreţ. Ele ar trebui să-şi dezvolte şi să-şi cultive puterile, deoarece Dumnezeu le va angaja în marea lucrare de mântuire a sufletelor din ruina veşnică.” (Testimonies Vol. 4, 162)

Departamentul Misiunea Femeii se va concentra asupra a şase provocări care au fost identificate de către directorii departamentului de la diviziuni şi au fost desemnate prin vot, de către Comitetul Consultativ al Misiunii Femeii, drept bariere care împiedică atingerea potenţialului maxim al femeilor. Acestea sunt: analfabetismul, sărăcia, ameninţările la adresa sănătăţii, lungimea zilei de muncă şi condiţiile precare de muncă, abuzul şi lipsa instruirii pentru implicarea în misiunea Bisericii.

c. Declaraţie de misiune

Departamentul Misiunea Femeii există pentru a susţine, încuraja şi stimula femeile adventiste în pelerinajul lor ca ucenice ale lui Isus Hristos şi ca membre ale Bisericii Sale.

Misiunea noastră este comună tuturor creştinilor în sensul ei cel mai larg – aceea de a-L înălţa pe Hristos în Biserică şi în lume. Însă, în mod special, noi suntem chemate:

 

  • să înălţăm femeile ca persoane de o valoare inestimabilă datorită creării şi răscumpărării lor
  • să oferim femeilor posibilitatea de a-şi aprofunda credinţa şi de a experimenta înnoirea şi creşterea spirituală
  • să construim reţele printre femei în cadrul Bisericii mondiale care să încurajeze legături de prietenie şi susţinere mutuală, cât şi schimburi creative de idei şi informaţii
  • să educăm tinerele adventiste, încurajând implicarea lor şi creând căi pentru atingerea potenţialului lor în Hristos
  • să ne adresăm preocupărilor femeilor într-un context global
  • să introducem perspectiva unică pe care o au femeile cu privire la problemele cu care se confruntă Biserica
  • să urmărim extinderea modalităţilor prin care femeile pot realiza o slujire creştină plină de dinamism
  • să stimulăm fiecare femeie să completeze cu propriul potenţial darurile altor femei şi bărbaţi, lucrând cot la cot pentru împlinirea strategiei globale a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, astfel încât prin plinătatea pe care noi, ca femei, am găsit-o personal în Isus Hristos, să fim împuternicite să împărtăşim vestea cea bună în cadrul familiilor noastre, printre prietenii credincioşi şi în cercurile tot mai largi ale lumii.

(The General Conference of Seventh-day Adventists, Pastor’s & Elder’s Handbook for Women’s Ministries – A complete guide for local church leaders, 2007, p.8-10)

d. Sigla Departamentului

 

Misiunea Femeii

Sigla înfăţişează patru femei care reflectă nu numai caracterul atotcuprinzător al Misiunii Femeii, ci şi unele din obiectivele departamentului:

  • cuprinde femei de toate vârstele;
  • cuprinde femei de origini etnice diferite;
  • reprezintă femei care lucrează împreună
  • reprezintă femei adunate în jurul unei cărţi care poate fi:
    • o Biblie, ceea ce înseamnă creştere spirituală;
    • o carte de studiu pentru ele însele sau pentru a le învăţa pe celelalte;
    • un abecedar, ceea ce presupune un pas înainte;
    • o carte care se referă la arta de a conduce sau de a fi mentor pentru alte femei.
    • o carte care abordează alte zone de interes pentru femei; cert este însă că ele se bucură de creştere şi părtăşie împreună.

Sigla departamentului reprezintă femei care se ajută şi au grijă unele de altele; împreună, ele reprezintă o parte importantă a Bisericii şi numai lucrând împreună se va simţi influenţa lor.